Frunză verde de tei, măestru țesută de soare,
tot ce șoptești și cânți de unde aflatu-le-ai oare?
Doruri purtate de vânt, visuri furate de lună,
tu le trăiești ca noi și-n freamătul tău se-mpreună.
Frunză verde de tei, plăpândă și fragedă foaie
lacrima ochilor mei și ție durerea-ți ogoaie;
nu-mi bănui că de smulg din pașnica verde frăție:
chipul ce-l porți e, leit, un chip de inimă vie.
Frunză verde de tei, vino pe buzele mele;
taina ce-apasă vrăjmaș poți s-o culegi de pe ele.
Deapănă-i firele în vers, în vers de doine senine;
toarnă-mi în suflet cristal și umple văzduhul cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează