Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
e coasă aninată de tată în goruni,
Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
pân’o să crească iarbă mai bună de cosit.
El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
la subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!
Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!
Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează