Cenușa visărilor noastre
se cerne grămezi peste noi,
precum se coboară pe glastre,
atinse, petalele-albastre,
de-o gâză căzută de sus printre foi.
Se scutură vîntul și geme.
Pământul e una cu cerul,
orașele-s bulgări și gheme,
ghitare adânci de blesteme,
și aerul rece ca fierul.
Pământul e-o moară deșartă
cu larve cerșind adăpost,
mișcându-se-n pulberea moartă,
ce-n haos mereu se deșartă:
țărâna visării ce-a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează