Era timpul florilor - Mircea Cărtărescu

cu vremea, ai capatat statutul de mare putere. 

cu trecerea timpului, mi-ai impanzit bulevardele de ambasade, consulate si reprezentante

iar azi, pe soseaua dorintelor mele

iti trimiti ochii albastri ca doua mercedesuri spalate proaspat

cu parbrizele infulecand frunzisul roz de castani.

ai devenit o mare putere straina. 

din zodiac, satelitii tai ma fotografiaza in mii de pozitii, imi spioneaza secretia insulinei

iau interviuri pana si trusei mele de barbierit

si imi invrajbesc de moarte numele cu prenumele, varsta cu sexul

anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua

pe cand in crivatul de pink floyd imi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, pana si soferului tau ma adresez cu efendi

pana si lustragiului tau ii dau voie sa-mi zica baiete

ii spun da, massa, gulerasului tau cu dantela

ii croiesc si agrafei tale de par rochii din zeci de metri patrati de vitrina

vin intr-un suflet cand lenea ta clopoteste..

parca esti un paun, cu bucurestiul infoiat in spatele tau. 

hoteluri clipind, damele palpaind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica

ministerele, institutele, tarabele respirand pulberea aurie a cinematografelor dizolvate

in aer

amurgurile cele mai galbene

zorii cei mai negri

moartea 

cea mai statistica rostogolindu-si buclele prin fundatiile

si canalele si metrourile si anemia si stressul albastru

al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane, 

microfoane, discuri, casti, steckere, prize amestecate in saliva unei

nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu incremenite langa

peroanele garii obor

si pana si pensionarii cantarelor de precizie

si toti invalizii care vand ilustrate in relief si lozuri in plic

s-au lepadat de mine pentru rasul tau intolit, sastisit, 

inamic.

lasa-ti lumea ta uitata, 

asterne un strat de pudra peste imperiul tau iesit ca un cos pe tenul bronzat al amicitiei

noastre

declara-ma independent, 

sa ma descurc cu rezervele mele de manioc, patate si tapioca, 

converteste-ma in ceva mai putin dureros, 

inveleste-ma cu o floreasca mai calda, 

flutura-ti pleoapa ca o scanteie electrica si indoaie-ti genunchiul

ca sa imi pot pune in fine pe roate

afacerea mea cu ezitari colorate

in serile acelea care, zice-se mai revin..

(era timpul florilor

era anotimpul dragostei

era deceniul razboiului nuclear

era crima perfecta din zece maine mititei

era ali-baba si cei douazeci si patru de ani

era pieptul tau gri trecand cu un decibel de rasa in zgarda

era o flacara de magneziu imbratisand o petarda.).

ai devenit, femeie, o mare putere straina. 

ai devenit marea iubire a plamanilor mei

ploaia mea te curbeaza in orice boaba, apartamentul meu este cutia ta de pantofi

tie iti trimite in fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet, 

pre tine moartea te ilumineaza

imperiu bancar si discret, 

cauciucata zaraza.