Miorița - Variantă

Culeasă de Chr. N. Țapu din gura cobzarului Stancu Ion din Cucueți (Teleorman). Această baladă este o variantă modificată a «Oiei Năsdrăvane» din colecția d-lui G. Dem. Teodorescu pag. 435 sqq. și a «Mioriții» din colecția lui V. Alexandri pag. 1 - 3.

P’un picior de munte 

Scoboară oi multe,

Multe și cornute 

Și mai multe sute.

Și cin'le trăgea 

Și cin’le mâna? 

Vătafu Ion, 

Ca el nici un om, 

Fecior de mocan

Și de mocârțan, 

Adus din Ardeal.

Da Ion mi-avea, 

Mi-avea o mielușică, 

Mândră frumușică,

Cu lâna plăviță,

Cu patru cornițe,

Cu câte-o piatră nestimată, 

De’mi lumină noaptea toată.

Când simția de vreme rea,

Trăgea oile la perdea. 

Și simția de vreme bună, 

Trăgea oile la pășune, 

Unde iarba e mai bună. 

Vin nouă ciobani

De la Poienari,

Tot prima-primari, 

Cu căciuli de urs, 

Că nu sunt supuși,

Nalte și moțate,

Pornite pe spate,

Cată strinătate. 

La Ion mergea, 

La oi că-i băga, 

Cu oile ’i pornea. 

Măre se vorbia

Ca ei să’l omoare 

Pe vătafu Ion, 

Ca el nici un om. 

Miaua mi-auzia 

Și mi-se ’ntrista

La Ion mergea. 

Ion mi-o vedea 

Și el mi-o ’ntreba: 

- Dragă mioriță, 

Cu lâna plăviță,

Ce mi-ești tristișoară, 

Drăguță mioară?

- Ioane, Ioane, 

Vătafe Ioane,

Ai nouă ciobani 

De la Poienari 

Tot prima-primari. 

Măre s’au vorbit 

Și s’au sfătuit

Și-au făcut prinsoare, 

Ca să te omoare! 

Ion că-i spunea:

- Dragă mioriță,

Cu lâna plăviță,

Ei de m’or urî 

Și m’or omori, 

Ei tot să mă îngroape 

La stână aproape, 

În strunga de oi,

Să fiu tot cu voi, 

Cam în dosul stânii, 

Să mi aud câinii!

Foaie verde micșunea 

Ciobanii sosia

Și mi-l omora. 

Und’mi’l îngropa? 

Cam în dosul stânii, 

Ca s’auză câinii. 

Stâlp ce mi-i punea?

Căvălașul lui. 

Crivăț că’mi bătea 

Cavalul urla, 

Pe Ion jelea. 

Dar ei ce’mi făcea?

Ei mi se uita 

Și ei că’mi vedea 

D’o cucie verde 

Sburând prin livede, 

Cu doi călușei

Vineți, porumbei,

Lucii ca șerpii 

Și iuți ca șoimii.

Dar cine-i mâna, 

Cine’i biciuia?

D’un mic mocănaș 

Cu glugă ’ntre spete, 

Cu baieru de bete; 

Fuge nu se vede, 

Biciu cu zorzoane,

Fug caii să moară. 

Cucia ’mi venia,

Măre mi-aducea, 

D’o călugăriță 

Albă la peliță, 

Neagră la hăiniță.

La târlă’mi trăgea, 

Pe Ion striga: 

- Ioane, Ioane, 

Vătafe Ioane.

El nu răspundea. 

La mormânt mergea 

Și ea mi-l jelea 

Și mi-l deștepta. 

În brațe că’l lua, 

În cucie mi-l punea 

Și acasă că mi-l ducea.