Powered By Blogger

2 iun. 2022

Relief - Stephan Roll


Mai știi brățara țipătului

în pasăre de cerneluri verzi?

Pleoapă în compoziție velină

inimă în fular de mătasă

ultimul proiector sfârșit.

Stins ecran melancolia Mikado-ului a priceput,

port imaginea ta

în albumul cu triunghi și papagali postumi.

În scoarță vioara

prin lotuși de undelemn elin,

descinde din zăvor de cifră invulnerabilă

cântecul de platină chilirică

pentru orașul cu șoșoni de muselin.

Când zăpezea ca într-un inel de Vladivostok

streșini au țesut swetere englezești

serpentină fără efect

lună de bumbac.

În compas motanii domnești cu ecou de teracotă,

vino prin insomnia de celuloid

la brațul cirezilor cioplite de reni.

Aceleratul mixt sfâșie pathefon pe șosea

calendarul ți-a imprimat duminici de tinctură de iod

pentagonul ereților înserează în infuzia de ceai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează