Roșu sânge, diurn, nocturn,
febră a speței îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.
E o memorie roșie, roșie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân’ la suprema ei sfiiciune.
Roșu din roșu, roșu spre roșu,
se învârtește spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează