Soarele imbraca-n aur
Si-n paienjenis de fire
Tot intinsul care duce
Spre Cosmesti, la Manastire.
Doua tinere maicute
In sutane lungi si grele
Trec pe drumul plin de soare
De nisip si pietricele
Harul domnului de-a-pururi
Scalda-n Sfinta psalmodie
Chipurile lor suave
Pline de cucernicie
Discutind despre canoane
Si porunci – acele zece –
Si luindu-se cu vorba
Au uitat ca vremea trece
Intr-atit se cufundara
Maicile prea cuvioase
Ca nici n-au bagat de seama
C-a trecut de ora sase
Vorbele se pierd in haos
Risipindu-se ca fumul,
Dar deodata de oprira
Nu cumva gresitau drumul ?
Parca alta e soseaua
Spre lacasul mintuirii
Nici o casa nu se vede
Si nici turla manastirii.
Nu ma stiu ce sa mai faca:
Sa se-opreasca in zavoi ?
Sa mai mearga inainte ?
Sau sa mearga inapoi ?.....
Insa Dumnezeu e mare
Si a toate-ndurator
N-o sa lase la anaghie
Doua maici fara-ajutor....
Si in timp ce implorara
Milostenia sfintei vineri
Ca prin farmec aparura
Chiar in urma lor doi tineri
- Mergeti inspre manastire ? -
A-ntrebat o maica aparte –
- Da, pe-acolo trecem, insa,
Noi ne ducem mai departe.
Da ne dati ingaduire
Noi putem sa va-nsotim
- Cu placere si evlavie
Celui vesnic multumim !
Si-au pornit in grup tuspatru
Pe sosea incetinel
Panait de brat cu-o maica
Si cu cealalta Ionel
Tot mergind ele-aproape
Singele-a-nceput sa fiarba
Si alaturea ici-colo
Cite-un pamatuf de iarba
Iarba verde, matasoasa
Ce te-ndeamna
Si te cheama
Si-un crimpei de zare-albastra
S-a intins ca o naframa.
Le-au vorbit de Magdalena
De Infern, de raiul Sfint
Si despre iertarea celor
Pacatosi de pe pamint.
Pina le-au convins, in fine
Fiindca-au mers mai mult de-uncea
Pentru odihna ar fi bine
Ca sa faca un mic popas.
Si s-au asezat in iarba
Pe cind luna ce-i privea
Prevazind ce-o sa urmeze
A inchis un ochi si ea.
Restul nu intereseaza
Doar o voce sub copac
Inginat-a: - Iarta-i doamne !
Iarta-i, ca nu stiu ce fac !
Iar Eulampia de-alaturi
A raspuns printre suspine:
- Ba al meu, sora Varvara
Stie si-nca foarte bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează