Afară suflă vântul și ploaia bate-n geamuri,
Și nori sporesc pe boltă ca zdrențuite flamuri.
Mor macii-n lac de sânge pe margini de răzoare,
Și plânge, firav, cimbrul și gingașa cicoare,
Sălbatica răsură aprinsă-n crâng ca focul
Pe vânt împrăștiată își plânge dus norocul.
Și freamătă pădurea și geme-n plâns porumbul,
Și plâng și norii negri, și cerul cum e plumbul,
Și plânge apa-n vaduri; și sufletul meu moare
În aiurări de spaimă și-n cânturi funerare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează