Iubirea, e o lumină din cer pe suflete prelinsă;
cel cea simţit-o odată, rămâne pe pânza ei cuprinsă;
copilă adorată, te lasă a fi ademenită,
lumina e atât de albă, încât şi-o inimă cernită.
Ar reînvia în clipa asta, spre a mări Dumnezeirea!
De ce nu vrei să mă-nţelegi, cât de sublimă e iubirea?
Un Vis al tinereţei, uşor c-aripa de cocoară,
urcă infinitul şi tot pare că nu zboară,
Un zeu în faţa cărui regii, umiliţi, s-au ploconit,
căci săgeata de iubire te-a învins, când te-a lovit;
poate vrei să mă sfidezi cu privirea ta isteaţă?
Eşti copilă, căci iubirea de-ai simţit-o, îţi dă viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează