Copil - Ada Negri

Nelinistit, pipernicit si palid,

Nascut dintr-un fierar s-o tesatoare

Lastar de nevoiesi, crescut la umbra

unei locomobile.

Descult, cu gitul gol, cu bluza rupta,

Era frumos cuochii lui salbatici,

Nici nu-i pasa de suierul viclenei

Cu roti stralucitoare:

Copil pierdut intr-un infern, micutul

Fugea printre masini si cangi, zburdalnic;

Orice curea parca voia sa-l prinda,

Ca gura unui sarpe;

S-orice cirlig parca voia s-apuce

Trupsoru-i fraged, in bucati sa-l rupa.

S-orice burghiu parea ca vrea sa-i sparga

Minuta-i delicata.

Si el - prin intuneric si primejdii -

Trecea zimbind biruitor si teafar;

Printre ocari murdare si blesteme

Trecea curat si vesel.

Cind seara toropea ca o sfirsala

Pe lucratorii ametiti de munca,

S-o greutate se lasa pe pieptul

Femeilor trudite,

Cind tesatorii, palizi, trasi la fata

Tacuti si tristi, lasau din mina lucrul,

Printre masini se auzea in triluri]

O voce dulce, clara.

Cinta copilul. Micul nebunatic

Al locului de munca si durere,

Cu minele la spate - un imn pe buze,

Si-n piept - cruda ftizie.

Putin cite putin slabi. Cumplit e 

Pentru copii zaduful greu, si praful,

Si aerul stricat ce-nvenineaza

Si gura si plaminii.

Putin cite putin se stinse. Cruda-i

Pentru copii corvoada - ea usuca

Gingasult rup, si singele i-l suge

Mereu si fara mila!

Ling-o masina, ce mugea turbata,

Cazu-ntr-o zi micutul lesinase,

Indata doua brate-l ridicara,

Asa de slab si palid!

Masina isi urma cu nepasare

Ingrozitoru-i urlet, ca un monstru:

Trmurator se auzea in umbra

Suspinul unei mame.

In fundul salii - un pat alb. Acolo

Sta palid-o figur-asa de blinda!...

Copilul nebunatic al uzinei

Se stinge, saracutul.

Se stinge de ftizie. I se rupe

De tuse pieptul. Trupul lui i-o umbra.

Crescu in inchisoarea unei fabrici,

Ca-ntr-un spital sa moara.

Aduceti soare, dati un pic de soare,

Acestui biet copil trait in umbra,

Ce n-a gustat o clipa de placere

In scurta lui viata!

Vrea libertate: scumpa, sanatoasa,

Nebuna libertate a padurii,

Acest copil ce n-a stiut pe lume

Nici joc, nici sarbatoare.

Dati aer, aer dati-i sa respire...

Acesti plamini uscati si slabi cer aer,

Cine-i rapi lumina, cimpul verde,

Comorile de visuri,

Copacii infloriti, si veselia,

Si sfintul farmec al copilariei?

Cine-a ucis in acest prunc pe omul

Chemat la marea lupta?

Tacere ... Moartea-si poarta prin odaie

Fioru-i rece. In patcean, slabite,

Zac membrele subtiri, in neclintire,

Tacere. Ce trudit e!...

Tresare, geme. Poate ca viseaza

Ingrozitorul huiet al masinii,

Si rotile naprasnice, si zborul

Curelelor imense;

Si - speriate - oasele-i, pe moarte,

Isi amintesc robia stramoseasca...

Copile, nu te teme. Ti-e sfirsita

Durerea. Dormi in pace.

Traducere de Alexandru Vlahuță