Covoare din pereți,
cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur
și fildeși de mistreți;
Un soare roș prin geamuri prefiră praf de aur.
Covoare din pereți,
maro, albastre, roze, ascund ca-n niște drame,
un șir întreg de vieți;
tablouri anonime plângând burgheze rame.
Covoare din pereți,
o, nopțile cu friguri, cu spasme, vu ftizie,
cu demoni roși și creți;
balauri mari de stofă și spaimă de hârtie.
Covoare din pereți,
va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,
în vremi, vreun cântăreț;
și voi n-o să-i spuneți
nici drama ce m-agită, și-o să-l lăsați s-aclame
(cum mă lăsați pe mine) – imagini, câni, drumeți,
și crierii cocli-vor a cărților arame
de glorii rare, beți –
Covoare din pereți!...
1917, Din manuscrise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează