Din acestă rece vale
de-aş putea cândva ieşi
să-mi găsesc o altă cale,
cât de fericit aş fi!
Iată o colină verde,
veșnic tânără de flori!
Într-acolo eu m-aş pierde
de-aş avea aripi să zbor.
Sună-o dulce armonie,
îngerii i-aud cântând
și o boare lină-adie
un balsam suav şi blând;
rodul aurit luceşte
prin umbritele poteci,
floarea care-acolo creşte
nu e pradă iernii reci.
Ce frumoasă e plimbarea
pe sub cerul fără nor,
când îţi trimite zarea
vântul înviorător!
Ci-n a râului mânie
muge răscolitul val
ca aici să mă reţie,
sufletul să mi-l prăval.
Văd plutind o luntre parcă,
dar luntrașii ei lipsesc.
Tu cutează şi te-mbarcă!
Pânzele se-nsufleţesc.
Făureşte-ţi tu o soartă.
Nu te-ncrede-n zeii buni.
Doar minunea te mai poartă
înspre ţara de minuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează