Era fantastic cerul, ca o perlă,
Cu ape de sidef și uneori
Cu dulci coline, ca atunci când mori
Și-n suflet, proastă, uguie o mierlă.
Era fantastic cerul ca acum,
Când amurgește peste-un vraf de țară,
Când mă uimește-adânc întâia oară,
Ca un fantastic început de drum.
Prea sunt copil al cerului fantast,
Prea peste tot mă simt la mine-acasă,
Prea am nevastă blândă și frumoasă,
Să nu-i fiu credincios, să n-o adast.
Din revista Luceafărul, 1982
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează