Grădinile, câmpiile și marea,
păsările, sălbăticiunile și peștii
au drept acoperiș cerul
sub care se trăiește și se moare,
cu sinceritatea unei abundente simplități.
În schimb oamenii,
trebuie să inventeze mereu
acoperișuri suplimentare,
temându-se că ar putea fi surprinși
de sfredelitoarele priviri
ale unui străin nechemat,
în cele mai perisabile momente
din existența lor delirantă.
Acoperișuri pentru zâmbet,
acoperișuri pentru plâns,
acoperișuri pentru reculegere,
acoperișuri pentru suplicii,
acoperișuri pentru foamete,
pentru banchete,
pentru putere și penitențe.
Atât de alertă este această spaimă,
încât dincolo de hotarele vieții,
oamenii prelungesc obsesia
unui acoperiș protector.
Pictura “Acoperișuri din București” de Lucian Grigorescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează