Am adus în casă pajiștile-albastre…
Un perete-mi umple codrul plin de cuci
Că-mi afund privirea-n sihlele sihastre
Unde-ntind prin ramuri ființe vechi, haiduci.
Îmi anin în cuie mîndrele priveliști
Și desfășur țara singur în bîrlog:
Stau în scaun și pe-un fără de opreliști
Șipot de chemare, urc pe Topolog.
Ici e dimineață, colo murgul serii
Cîmpul, de-un sălbatec roșu-mpărătesc,
Scoate în lumină caii verzi ai verii
Dar cu botu-n frunze caii poposesc.
Cresc lăstare-nalte, sucuri de coclauri
Foi încovoiate-n limbi de iatagan
Și spărgînd odaia cu amiezi de aur,
Rîuri lungi de spice duc spre Bărăgan.
Peste tot în juru-mi limpezi zări de floare
Pupeze moțate răsărite-n pom,
Cerbi ciuliți a fugă spăimîntați de-o boare
Ies din lumea unde nu e pas de om.
Din surghiun vin păsări mlădioase. Ieri le
Înghețase ciocul, prinse de zăpezi…
Azi din lunci de scoarțe mă dezmiardă mierle
Și-ntre vrăji de lînă umblu prin livezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează