I
Mâna mea mi-o întind peste lucruri, cu degetele mele închid pleoapele fiecărui lucru bolnav.
Mă înalț din întuneric și în propriile mele adâncimi pier!
„Sunt cel care sunt!"
Pașii mei nu lasă urme pe drum,
nici o oglindă nu păstrează
imaginea mea!
II
„Sunt cel care sunt!"
III
Seara mă simt ca un cer
iluminat de tristețe,
noaptea mă las dus de valuri
spre mine ca spre
un ultim țărm.
Nu intru pe nici o ușă, în nici o casă nu vin,
in nici un suflet nu ma cobor.
Nicaieri nu ma aflu,
nici inlauntrul meu
nu ma regasesc.
IV
Sunt tristetea cea mai vasta,
cel mai dureros extaz.
Bucuria ce creste din mine
nu va ajunge niciodata la cer.
Cu disperare ml revars,
tasnesc din sinea mea
spre lucrurile ingrozite din jur,
dar pretutindeni sunt
Eu!
V
De sete norii crapa pe cer!
VI
inchid ochii si in fata ta
tot mai gol ma trezesc.
ia si du-ma din tine afara,
in plin vant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează