poem în proză
Vântul dupăia după casă, repezind valuri de ninsoare aspră cu sunet stins,
afundând casele şi felinarul cu unghiul de lumină apropiat de zăpadă.
„Ar trebui scrisă această noapte, îmi spuneam trezindu-mă din somn, sunt ani de
când ai uitat-o în paharul de alcool..”
Dormitam strâmb în sunetul de târziu iernatic şi vroiam să aprind lumânarea de pe
fereastra apăsată de ninsoare, pentru a depărta plânsul ce colinda, şi a ceti pentru
totdeauna..
Vântul repezea o câmpie de zăpadă. Şi cele ce nu erau.. era destul că uitasem în
paharul de alcool..
Este aurora, mă gândeam, care va arăta fantazia.. şi vântul repezea sunetul stins
de ninsoare, ca şi casa depărtată, când plângea târziu în coridorul îngheţat.
Ani repezi, cu plecări grăbite, au lăsat această melodie stinsă în care stau vestejit..
care ies din lume să cer realitatea..
Ar trebui scrisă această noapte cu un sunet stins în câmpia de ninsoare.. pe care
am uitat-o în paharul cu alcool..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează