Sărind câte trei portative, te caut sus,
tot mai sus,
în sunetul dulce și tânăr, de flaut…
Unde ți-s genele? Nu-s.
Apoi, spre solare alămuri cobor, -
în pâlnii, vii ca havuzele,
ca să mă-mproaște aurul lor…
Nu-ți aflu buzele.
Și mai adânc, mă-ncumet spre strune
mature, fundamentale…
Arcușul nu scrie nicio minune
fără mâinile tale.
Tace orchestra. Iar portativul e rece,
subțire ca o riglă de calcul, în ceasul acesta.
Când te întorci, sonoră iubire?
Tace orchestra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează