Auzi cum plouă, dulcea mea răpită,
Auzi cum plouă, răstignirea mea,
Și nici n-aș vrea ca ploaia să mai stea...
Să plouă mult pe ultima ursită.
Îți amințești potopul cum venea,
Privește plopul, frunza cum și-agită,
Din floarea ploii tu să-mi strîngi o chită
Să-mi ușurezi cu ea osînda grea.
Eu aș fugi în jos, în adîncime,
La rădăcina sutelor de ani,
De sila de-a-mi fi milă de dușmani
Ce vor cu noaptea lor să ne suprime.
Dar fiindcă tu exiști aici și-n cîntec
De dorul de-a muri, murind, mă vindec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează