Salut argintul ce se-aşează
Pe iarba ce-încă pare verde
Căci sufletu-mi, naiv, visează
La un april ce se-ntrevede.
Căci dimineţile şi-apusul
-Şi-n toamnă ca şi-n primăvară –
Deşi vestesc exact opusul –
Se aseamănă, deşi, vibrează,
În alte moduri...primăvara,
Miresme dulci de flori soleşte –
Iar toamna învineţeşte seara
Şi geruri şi zăpezi vesteşte.
În primăvară, mână-n mână
Visăm brânduşi şi iarbă grasă –
Iar toamna, când vânt rece sună –
Grăbim să ne-aciuăm în casă.
Îmbrăţişându-ne-n lumina
Ca de rubin, din jarul sobei,
Privim, cum pustiind grădina,
Se zbate vântul – fiul cobei.
Sub pleduri mari, de aspră lână,
Ne-nghesuim – fiind totuna...
Din cumpănă geme-o fântână
Pe când din-nalt rânjeşte luna.
Ni-s trupurile împerecheate
De-argintul dat de bolta-albastră...
Calmi, ascultăm cum vântul bate
Cu crengi scheletice-n fereastră.
Şi, parcă, totuşi, în peisajul
Pustiu şi mirosind a iarnă
Ne învăluie, aprins, miraju
Iubirii ce-n suflet ne toarnă,
Miresme crude de câmpie,
De reavăne margini de drumuri –
De ghiocei – ce-or să învie –
De flori de măr, zvârlind parfumuri.
Aşa că-n început de iarnă,
Iubito, să nu fim prezenţi –
Când toamna-argint pe ierburi toarnă
Să ne prefacem neatenţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează