Dridri - Vasile Alecsandri

 

Cine n-a văzut
Și n-a cunoscut
Pe Dridri voioasă ca o păsărică,
Jur pe Dumnezeu!
Pe sufletul meu!
El în astă lume n-a văzut nimica.
(Cântic francez)

Era grațioasa, 
Tânăra, frumoasa, 
Vie parisiană cu mii de-ncântări. 
Mica ei guriță, 
Ca o garofiță, 
Purta o comoară de dulci sărutări. 

Dulcea veselie 
Ce inima-nvie 
Ca un soare vecinic lucea-n ochii săi. 
Ea-nsufla iubire, 
Plăcere, uimire, 
Căci eră artistă în sufletul ei. 

Prin orice mișcare. 
Prin a sa cântare, 
Prin a sa ființă, vesela Dridri 
Semăna o floare 
Cu mici aripioare 
Ce zbura prin aer ca un colibri. 

Cine n-a zărit-o 
Și n-a urmărit-o 
Trecând în primblare câmpii Elizei?
Cine-a urmărit-o 
Și iar a zărit-o 
Fără să dorească a fi dragul ei? 

Parisul e mare! 
Și-n sânul lui are 
Multe frumușele, dalbe cât ai vrea; 
Dar așa dălbică, 
Așa frumușică 
N-a avut Parisul, nici n-a mai avea! 

Multe știu să cânte 
Și voios să-ncânte 
Noaptea în bancheturi pe iubiții lor, 
Dar ca dânsa cine 
Știa să închine 
Cupa veseliei dulcelui amor? 

Ca un dalb de lună, 
Ca o veste bună 
Ea veni pe lume într-un carnaval. 
Și râzând de moarte, 
De relele soarte, 
Ea cânta tot astfel pe al lumei val: 

.„Viața-i trecătoare, 
Dragostea-i un soare, 
Care luminează calea scurtei vieți. 
Mergeți dar ca mine, 
Cu fruntea-n lumine, 
Voi ce treceți plaiul dulcei tinereți. 

Cerul mult ferice 
Ne-a trimis aice 
Ca-mpreună vesel să călătorim, 
Și ne-a dat simțire, 
Dor de fericire, 
Inimă ferbinte ca să ne iubim. 

Inima-mi e plină 
De-amor, de lumină, 
Și vrea să iubească până ce-oi muri. 
Sufletul meu râde, 
Raiul se deschide, 
Se deschide-n glasul veselei Dridri.” 

Astfel de cântare 
Cânta-n nepăsare 
Draga copiliță cu glas aurit. 
Ea credea-n iubire 
Și în nălucire 
Ca in cerești daruri fără de sfârșit. 

Nu știa că-n lume 
Cel mai dulce nume, 
Cea mai scumpă floare, cel mai gingaș dor 
Moartea le atinge 
Și curând le stinge 
Cum se stinge-un fulger viu si trecător!... 

Sub o cruce tristă 
Vesela artistă 
Odihnește-acuma singură-n mormânt. 
Singură, tăcută. 
Acum e perdută 
Într-un colț de lume, sub negrul pămînt! 

Dalbe tinerețe, 
Gingașe frumsețe. 
Cine putea crede că voi veți peri!... 
Deși n-o mai vede, 
Nimene nu crede 
C-a putut să moară vesela Dridri!

Paris, 1851