Poeții mari ai lumii sunt tocmai ca pământul,
Bătuți de ploi, de vânturi, sub pașii lor călcați;
Ei nu poarta însemne, ei nu au stele-n frunte
Dar, nevăzute, poartă coroane de-mpărați.
Apostoli, vin în vreme cu brațele-ncărcate
De dragoste, de cântec, blândețe și lumină,
Presară sori pe lume, trezesc din moarte doruri,
Azvârle flori la viață și li s-aruncă spini.
Ei sunt aceia care scot aur din cuvinte,
Duc munți doar într-o vorbă, oricat ar fi de grei
Și lumea-așa cum este n-ar fi ajuns să fie
Și n-ar putea să meargă-nainte fără ei.
Adevărații, marii poeti, dintotdeauna,
Înalță viitorul, legați de timpul lor.
Ei sunt aceia care fac lumea mai frumoasă
Și care orice-ar face trăiesc dupa ce mor.
Din volumul La ceasul de taina, Editura Scrisul Românesc, zCraiova, 1986
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează