Când se cânta Chopin pe Drumul Sării
cam la vreo zece ani după război
convoaie funerare și alămuri
valsând bacovian în pas de ploi.
Procesiuni oprite la răspîntii
un pumn de bani se risipea în praf
copii desculți îngenuncheau cucernic
scriind cu lacrimi primul epitaph.
Și iar pornea la drum cortegiul foamei
și popii veseli miroseau a vin
un câmp de lumânări cu foc albastru
se unduia precum un lan de in.
Ieșea la porți suflarea mahalalei
- o vizita doar moartea în alai!
Iar în vâltoarea marșului eroic
eu, unul, singur, mă gândeam la cai.
Precum călăii în valtrapuri negre
doar ochii mari clipeau nestăpâniți
pășeau cuminți pe arătura morții
statui de bronz rămase de la scyți.
Ca niște crunți arhangheli ai dreptății
încălecați de-un înger nevăzut
trăgeau de la mormânt la leagăn brazde
să facă loc pentru un nou-născut.
Nu pot uita acele vechi amieze
cu cai ca majordomii în livrea -
când moartea era fiica sărăciei
și se cânta Chopin în mahala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează