Curge, curge, din nesecate cişmele,
Frigul, Frigul, teribilul frig.
Printre zăbrele dârdâie ziua de ţipirig,
drevele clănţănesc din măsele.
Chelălăie lacătul, afară la uşă,
ca o spinare de bivol stă pătura sură.
Inima mi-a fumegat, o vreme, pe gură,
şi s-a stins în cenuşă.
Mi-e frig, mi-e frig, - vreau să urlu, să zbier,
cu ţipăt metalic de fierăstraie.
Ţipătu-nţepeneşte în ger,
ca o momâie de paie.
S-a zgribulit patul, celula e de hârtie,
ghetele-au tremur şi mârâit de potăi...
Mi-e frig. M-aş vrea opărit cu leşie,
aş mesteca tăciuni, aş bea vâlvătăi.
Peste tot, în ciolane, în vine,
frigul temniţei asmute zăvozi.
Zdernţe de piele se deslipesc de pe mine
ca nişte hălci de moloz.
Ah, cum mă deşiră grozavele haite,
reci, lucii, colţoase!..
Carnea ar vrea să se vaite,
dar se desface, felii de pe oase.
Degetele mi se rup cu pocnete seci,
aşchii de stalactită. Peste picioare,
mi-au trecut camioane, tractoare,
şi gleznele mi-au căzut, undeva, într-un beci.
Mi-e frig, mi-e frig, MI-E FRIG, MI-E FRIG!
Aş scrie pe ziduri crunt testament:
-Grijania mă-sii de Frig!...
Sângele scheaună : mi-e frig, mi-e frig,
apoi se scurge jos, în ciment...
Foamea, jindul, poftele nu mă mai dor,
mi s-a făcut ţurţuri sub piele.
Până şi lupii urilor mele
au degerat în zănoagele lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează