Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moți, la 4 decembrie 1913, la Vaca, comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crișan, unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania. Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultății de Litere a Universității din București. Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi și Viața literară, în anul 1934. În anul 1936 a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate și tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori. Se stinge din viață la data de 11 martie 1999.
Scânteind în sloiurile soarelui,
Șiroind cu apele de miere ale lunii,
Urci. săgeată, spre tării,
Asemenea brazilor sub cascada amiezii,
Să înalți spre asediul necunoscutului
Materia zveltă și pură;
Incendiu de raze încremenit
Cu momentul exploziei,
Refracția bobului de rouă de pe muguri și spice,
Sete nepotolită, vibrând în spațiu.
Ai dormit sub roci, în pulberi de grăunte de metal,
În apele calcifiate ale pietrei
Ca să te trezești pe vetrele locului
Înaripată lamă de sabie,
Tăind păienjenișu-ntunecimii,
Dezlănțuind, din larvare zăcăminte, ideea.
Inerte, zgură și așchii
S-au scuturat de pe gâtul de tipa
Însuflețit de sărutul luminii,
Suspendat între lumini și umbră.
La-nceput n-ai vrut în ceasul de veghe,
Sub cerul arhaic, la cumpăna nopților,
Decât focurile păstorești și alunele stelelor,
Ochii de pajeri clipind n vis pe recile piscuri;
Acum sprijinit pe coloanele furnalelor,
Cerul te-mbracă-n zale noi de scântei.
În slăvile lui, sfâșiate de căderea lui Icar,
De unde toți îngerii și-au cerut transferul în muzee,
Penele tale ard, în resfirare,
Pol de arc voltaic spre zenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează