Mi-a mai rămas iluzia cretină
Că, după tot ce s-a-ntâmplat să moară,
Vom învia şi noi la primăvară
În tragica şi frageda lumină.
Şi cred, când mâna mea se mai închină,
Că peste iarna violent-murdară
Răsare firul ierbii şi repară
Întreaga omenire în ruină.
S-a fisurat în geruri roata morii
Şi focul va-ngheţa paradoxal,
Dar tu ce faci, în casa de pe deal,
Când eu, prin viscol, plâng „Memento mori”?
Şi-n iarna primăverii iluzorii,
De ce nu vii şi tu, cum vin cocorii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează