Inima - Georg Trakl

 

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;

O, întunecata spaimă

A morţii, astfel, aurul

Muri în norul plumburiu.

Seară de noiembrie.

Lângă părăginita poartă a abatorului

Sta ceata femeilor nevoiaşe;

În fiecare coş

Cădeau măruntaie şi putredă carne:

Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii

Nu veni cu împăcare.

Întunecată chemare de trompetă

Străpunse umedul 

Frunziş de aur al ulmilor,

un drapel trenţuit

Fumegând de sânge,

Pe care în durere sălbatecă

Îl pândeşte un bărbat.

O, voi timpuri de metal

Îngropate acolo, în roşul amurgului!

Din pridvorul întunecat

Păşi făptura de aur

A adolescentei

Nimbată de plaide lune,

Întomnată reşedinţă princiară,

Brazi negri

În furtuna nopţii

Despicară fortăreaţa abruptă.

O, inima,

Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.