Primăvara sufletului - Georg Trakl

 

Țipăt în somn; vântul dă buzna prin ulițele negre,

Albastrul primăverii face semne prin rămurișul rupt,

Roua purpurie a nopții și stelele stingânduse-n jur.

Verzui amurgește râul, argintii aleile vechi

Și turnurile orașului. O, Blândă beție

În luntrea lunecătoare și chemările-ntunecate-ale mierlei

În grădinile copilărești. Se limpezește de-acum vălul trandafiriu.

Apele freamătă solemn. O, umbrele jilave ale luncii,

Animalul pășind; înverzirea, crengile-n floare

Ating fruntea de cristal; Luntre-n legănare lucind.

Pe colină, soarele răsună-ncet în norii trandafirii.

Mare-i liniștea pădurii de brazi, umbrele grave la râu.

Puritate! Puritate! Unde-s potecile-ngrozitoare-ale morții,

Ale tăcerilor cărunte de piatră, stâncile nopții

Și umbrele zbuciumate? Hăul strălucitor al soarelui.

Soră, când te-am găsit în luminișul singuratic

Al pădurii, și-amiază era, și mare tăcerea animalului;

Alb sub stejarul sălbatic, iar spinul a-nflorit argintiu.

Teribiulă-agonie și-n inimă flacăra cântătoare.

Apele-nvăluiră mai întunecat jocurile frumoase-ale peștilor.

Oră-a jelirii, priveliște tăcută a soarelui;

E sufletul o-nstrăinare pe pământ. Sacru-amurgește

Albăstrimea peste pădurea ciopârțită și sună

Lung un clopot sumbru în sat; cortegiu pașnic.

Mirtu-nflorește liniștit peste pleoapele albe-ale mortului.

Încet răsună apele în după-amiaza care se lasă

Și-nverzește mai întunecat sălbăticia pe mal, bucurie-n vântul trandafiriu;

Cântarea blândă a fratelui pe colina-nserată.

Traducere: George State