Pe drumul furnicilor și al orbeților
Cu țâncii mintoși de mâna mă duc
Apoi coborâm sub pădure
Agățați de rădăcinile lungi.
Stelele luminoase nu se mai văd
Acolo mai e un cer dedesubt
Fetele de departe ne ajung
Cu râsul lor de pahare ciocnite.
«Să vie, să vie
Meșterul de sicrie
Din luna de afară
Cu toiagul de ceară»
Cozile lor miros a tămâie și a vin
Ghemul apelor se deșiră mereu
Doamna cea moartă ne așteaptă undeva,
Învelită în păr pân-la glezne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează