Șuba - Marin Sorescu

 

Florea Ciugulea umbla-umbla de la o vreme c-o şubă mare.

Se vedea că nu fusese făcută pentru el.

Şi-l întâlneşte lelea Ioana.

Ia lelea Ioana seama şubei, şi-ncepe să se crucească.

– Mă, nene, de unde-o ai dumneata, că e a lui tica,

De l-am îngropat cu ea astă-toamnă.

Cine a avut inima aia

Să-l lase gol în tron?

Începe să plângă, se gândea

Cum o fi tremurând mortul în groapă... că ei îi făcuseră

Tot rostul...

Ăla a spus drept că-l scosese pe Păun Murgăşanu. El cu muierea

Şi-i luaseră şuba, dar începuse să cam prindă mucegai.

Au lăsat-o două, trei luni în pădure,

Atârnată, să se scuture de viermi, s-o plouă, s-o ningă,

Să se cureţe şi la urmă a îmbrăcat-o el, că-i venea bine.

A mărturisit ş-a zis bodaproste.

Nevastă-sa, Predoana, dezgropa şi ea singură, dar numai femeile.

La două-trei săptămâni săpa ca după comori şi le

Lua ce aveau mai frumos: vâlnicele de-alea frumoase,

Zăvelcile – că aşa se-ngropau, scurtecile, de li se mai zicea şi caţaveici.

Apoi cămăşile, cu boboci mari pe poale,

De veneau până la glezne...

Era modă frumoasă pe-atunci, şi prin morminte la fel,

la-ntrecere cu ce era pe-afară,

Femeile moarte foarte gătite, împopoţonate,

cu ce-aveau mai scump.

Asta a lui Ciugulea era curioasă şi-şi băga nasul

să vadă cum se mai poartă,

Cam care e pulsul modei în adânc.