Se-ntâmplă socoteala zdrobitoare,
O generatie fără noroc,
Își strânge hainele pe trup și moare
Și totul, înainte de soroc.
Se prăbușește fără nici o vină
Și nimeni nu o numără în ring,
Ei spun că a murit și se închină
Și în mormânt comun o și împing.
O-ngroapă fără nici o duioșie,
Ca pe-un gunoi ce trebuie cărat
Și-această generație e vie,
Când clopote pomana ei o bat,
E generația cu chip de rană
Pe care prea puțini o înțeleg,
Ea a facut o țară suverană
Și-a alfabetizat un neam întreg.
A construit în smârcuri și în pante,
Cum a putut, în ritm mereu grăbit
Ca astăzi beizadele arogante,
Să o anunțe că a și murit.
Cu pensii mici, în case ordinare,
Aceasta generație de fier,
Deși bolnavă moare în picioare
Și nu pretinde milă de la cer.
Ea a făcut, în fond aceasta țară
De-a cărei grijă oasele și-a frânt
Și-acum o dau din țara ei afară,
Nu peste graniță, ci în pământ.
Nu poate-ncepe cu o crimă veacul,
Că ne-ar ucide orice oră-a sa,
Căci, dacă moare-n rădăcini copacul,
Și crengile, curând, se vor usca,
Și, totuși, țara nu-i o piramidă,
Să-ngroape generația de foc,
Ea e ursită să se redeschidă,
Sub biciul terapiilor de soc,
Să nu mințim, cât încă bate pulsul
Acestei generații de eroi,
Și le blocăm groparilor impulsul,
Să-i dăm mormântul-brazdei, înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează