Prietene, nu râde pe nedrept -
Mi-e dat să port cunună grea de spini...
Iubita nu mai pot s-o ţin la piept,
Dar ochii de-amintirea ei sânt plini.
Ca lanţul de ocnaş, zornăitor,
Îmi zornăi tu în gânduri, viitor!
Văd şirul lung de ani pe care-l sui
Pe drumu-ntunecat către mormânt.
Nu-i bucurie până-acolo, nu-i,
Pentru acela ce-a căzut înfrânt
De-o singură iubire - viaţa-ntreagă
Zdrobindu-şi-o - de mult ce i-a fost dragă!
Putui să-nfrunt privirile-i de gheaţă,
Şi-asemenea putui să-i şi răspund.
O voi vedea cândva cu pruncu-n braţă
Şi-am să mângâi obrazul lui rotund.
Şi-n fiecare mângâiere, ea,
Că dragostea nu piere va vedea.
Traducere de Haralambie Grămescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează