Casa Leliţei - Marin Sorescu

 

Casa Leliţei era o bujdulă veche, de pe vremuri,

De bârne, cu o uşă grea dintr-un singur lemn

Cioplit, abia se deschidea,

Te aplecai când intrai în casa cu focul,

Că pragul de sus era cam jos.

Era parcă mai simplu de intrat

Direct din pod.

Noi, copiii, ne urcam pe ulucă

Şi de-acolo ne strecuram pe sub straşină.

Podul era plin de străchini puse

Pe unde ploua prin acoperiş,

Întorceam străchinile cu fundu-n sus.

După aia înfundam cu cârpe şi urloiul sobei

Şi când făcea focul, ieşea fumul buşneag din ogeac,

Nu te vedeai, te loveai cu capul de corlată.

– Oho, se văita Leliţa, plecând prin odăi,

Mai stau şi eu o ţâră pe la voi,

Că nu se mai poate trăi, fato, în cojmelia aia,

Ori plouă peste mine în cergă,

Parcă vine ududoiul,

Ori iese fumul buşneag.