E tot așa pustiu în jurul meu
Se-ntind departe câmpuri cenușii,
E cerul mort și greu deasupra,
și-i întreg pământul fără Dumnezeu
Ce-ntinderi moarte și ce singur sânt
Îmi vâjâie-n urechi pustiul gol ;
Și cât cuprinde-al zărilor ocol,
Țărâna are miros de mormânt.
Pe-ntinderi mute, greu m-a pironit
Fiorul drept și cald al unei raze
Îmi joacă-n ochi mirajul unei oaze :
Grădina-n care-am plâns și am iubit.
Și-alerg așa cu pieptul desfăcut,
Cu o speranță de-a putea ajunge,
Cu pumnii strânși ca doua aripi ciunge,
La capăt de pustie, în trecut.
Pe drumul lung din vasta mea Sahară
Se depărtează zarea ca un fum
Ca o cămilă ce-a căzut în drum.
Cad în genunchi sub propria-mi povară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează