Powered By Blogger

24 sept. 2024

Alba-Iulia - Dumitru Matcovschi

 

Nu iluzie deșartă.

Post de veghe, avanpost.

Și desprindere de soartă.

Și întoarcere la rost.

Clipa dorului. Osânda.

Sfântă. Ca Duminica.

Îngerii în clipă cântă:

Alba-Iulia!

Clipa dorului. O vamă.

O plătim și o trăim.

Lor de ea le este teamă.

Noi cu vama nemurim.

Clipa Dorului. O vrere.

Vrerea mea și vrerea ta.

Vrerea e de înviere:

Alba-Iulia!

De la Nistru pân-la Tisa,

de la Tisa în Carpați,

din Carpați până la mare:

frați, întotdeauna frați!

Nici o graniță prin inimi:

suverană inima.

Fără Țară suntem nimeni:

Alba-Iulia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează