Punea cenuşă în pod să nu plouă.
Toată iarna tot urdina în pod cu cârpătorul cu cenuşă,
Era stratul aşa.
Era mai lesne de suit prin acoperiş,
Că doar punea un picior pe ulucă, după aia ălălalt
Pe un căprior şi se pomenea în pod.
Acoperişul era spart rău, puteai să intri pe unde pofteai.
– La dumneata nu plouă-n casă?
– Nu plouă, cumnată, c-am pus cenuşă.
Din zestrea ei mai avea şase bani de aur,
Galbeni, cum se puneau atunci la ureche, trei la una,
Trei la ailaltă, ca să nu-ţi atârne capul mai greu într-o parte.
Şi-i păstra, îi pusese bine, îi cususe în brâu.
Mai târziu când i s-au mărit copiii, ăi trei băieţi,
În loc să dreagă casa, s-au luat de tabac.
Ilie a pândit-o într-o seară până s-a descins,
I-a luat galbenii şi i-a schimbat pe tutun.
Stăteau toţi trei şi fumau,
Se umpluse casa de fum, şi femeia plângea,
îi blestema să-nceapă o ploaie
Să treacă prin cenuşă
Şi să-i înece-n casă.
Ei râdeau şi se-necau de fum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează