Neţărmuita mare se frământă,
Eternă pregătire de furtună
Se-nalţă-n trombe, duduie, detună
Şi-n colcăit de spumă se-nvestmântă.
Şi-aşa, mereu, de mii de ani, nebună
Cu însăşi ea luându-se la trântă,
Pe rând biruitoare şi înfrântă
Îşi macină neliniştea străbună.
Când toate dorm, extaze sau mânie,
A mării nesfârşită insomnie
Se potoleşte iar şi iar s-asmute.
Şi-n vreme ce se zbate fără pace
O poartă-n adâncimile opace
Augustul calm al fundurilor mute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează