Poate mâine - Bob Dylan

 

Nu sunt câinii care latră, nu e luna care tace,

Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;

Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,

O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,

O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,

Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,

Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,

Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...

Buza ta avea la colţuri picături curate,

Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.

Trenurile care pleacă sunt aceleaşi care vin,

Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.

Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,

Însă mîine-i prea departe şi-astăzi prea aproape-ţi stau...

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,

Până să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,

Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais,

Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis...

Nu e luna care tace, nu sunt câinii care latră,

Nu sunt paşii tăi cei care se apropie de poartă...

Eu de-atunci te aştept, tu întârzii să vii,

Şi-aşa-i fiecare noapte, şi-aşa-i fiecare zi...

traducerea de Alexandru Andrieș