Nu am nici loc statornic, nici adăpost în care
Să mă întorc din lume, când plouă peste plopi,
Iar drumul meu noptatec e presărat cu gropi
De parcă nu-l mai poate încape nici o zare
Dar nu aștept nici milă, nici să-mi citească popi,
La căpătâiul zilei, tropar de împăcare
Când lumea, care-și scoate iubirea la vânzare,
Înfige câte-un nufăr în ochii mei miopi.
Chiar dacă bat maidanul de stele – ca un câine
Ademenit prin case și alungat mereu –
Mult mai ușor mă-ncumet să-mi fie-ntr-una greu
Decât să gust dulceața coltucului de pâine
Prin colivii luxoase, ținut de azi pe mâine,
Și prețul vieții mele să nu-l mai știu nici eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează