Nu veniți când umbra crește
înspre zarea ce se pierdecând amurgul veștejește
cerul stânjeniu și verde.
Ca să n-alungați sfioase
umbre de odinioară,
din trecutul meu rămase
suferinți ce mă-mpresoară.
Căci pe ceruri când ies stele
l-al meu suflet ce mă doare,
amintiri vin ca gâzele -
ce beau seara la izvoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează