Powered By Blogger

24 dec. 2018

Cântec de liniștit bolnava - Virgil Carianopol



Dormi, scumpa mea, și nu te teme,
Nu-i nimeni, nimeni n-a venit.
Parfumul doar din crizanteme
Te-a mângâiat și te-a trezit.

Sunt ușile de mult închise,
Perdelele le-am tras de-a rând.
N-am mai lăsat întredeschise
Decât ferestrele la gând.

Nu tresări, nimic n-apasă,
Nu-ncearcă nimeni la uluc.
Nu calcă nimenea prin casă,
Sunt orele, care se duc.

Nu te-nfrica, e noapte clară,
Iar stelele-au ieșit duium.
Nu umblă nimenea pe-afară,
Trec frunzele, grăbind, pe drum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează