Gitana Carmen: ten de smoală,
Păr abundent de abanos,
Sprâncene ce te bagă-n boală,
Trup slab, mignon, alunecos.
Femeile spun că-i urâtă,
Bărbaţii o-ndrăgesc, nebuni;
Chiar şi-arhiepiscopul cântă
Visând, vrăjit, genunchii-i bruni.
Mândră-i podoabă capilară
Şi-o poartă strânsă într-un coc
Ce, desfăcut o înfăşoară
În noaptea-i până la mijloc.
Peste paloare izbucneşte
Gura-i cu râs învingător
O floare care se hrăneşte
Cu sânge-mpurpurat de dor.
O venusteţe zămislită
Astfel e fără de cusur,
Iar licărul care-i palpită
În ochi e jarul cel mai pur.
În urâţenia-i picantă
E şi-acel strop sărat de mare
Din care goală, eclatantă,
Îşi află Venus întrupare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează