Clăteşte-ţi văzul cu ninsoarea,
Ce se aşterne lin pe veac,
Când noaptea căptuşeşte zarea -
Valsând pe chipul tău posac.
Îţi cade neaua peste gene
Ca pulberi fine de argint
Iar vântul aspru, tainic geme,
Şoptindu-ţi vorbe ce nu mint:
„Tu, muritor născut sub steaua
Singurătăţii fără leac -
Înveşmântează-te cu neaua
Uitării veacului buimac.
Căci ursitoare-n în miez de iarnă,
Ţi-au dat, urându-ţi la soroc,
Ca sita sorţii să îţi cearnă
Doar amăgiri şi nenoroc.
Pe-un veac pustiu, adoarme-ţi gândul
Şi nu nutri speranţe-n van,
Căci dorul inimii, flămândul,
Te-o îneca în vin de-alean…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează