Doamne, unde-ai să ne aşezi pe noi,
Visătorii,
Care-am băut din corola florii
De mătrăgună - şi-am trăit goi?
N-am avut altă avuţie
Decât praful de pe tălpile noastre,
Altă casă decât zările albastre
Din copilărie.
Oamenii, ocolindu-ne, - au zis:
Cine sunt aceşti visători de vis?
N-am avut linişte, n-am avut masă-aşezată,
Însă tu ne zâmbeai câteodată.
Te-arătai la sfârşitul câte unui cuvânt,
Erai ca un fluture, ca o pală de vânt.
Şi noi ne spuneam rugăciunile,
Încrezători în toate minunile.
Doamne, dintre toți copiii tăi,
Numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greşit şi primeşte-ne în grădinile
Pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune-ţi mâinile
Pe ranele noastre prea pământeşti
Și spune că ne vindeci şi ne primeşti !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează