Străinule ce baţi la poartă,
de unde vii
și cine eşti?...
Străinule de lumea noastră,
răspunde-ne de unde vii,
prin care lumi trăişi coşmarul nepovestitelor poveşti
și-n care stea găsişi coloarea decoloratei nebunii?...
De unde vin?...
De unde pot veni, când ochii-mi,
plini de regrete şi tristeţi,
par două candele aprinse în cripta morţilor poeţi?
Priviţi...
sandalele-mi sunt rupte,
iar toga ce mi-o dete-Apollo
în noaprea când pornii spre voi
abia-şi mai flutură albastrul de-a lungul umerilor goi.
Sunt gol -
Căci calea-mi fuse lungă
și-n calea mea-întâlnii pe rând
pe toţi câţi vrură să vă vândă
podoabe noi ce nu se vând,
pe cei ce vrură să vă cânte romanţe noi
pe cei ce vrură
să vă-ndrumeze spre mai bine -
spre-acel frumos întrezărit
în armoniile eterne
dintr-un sfârşit
și-un infinit,
pe cei ce v-au adus lumina,
pe cei ce i-aţi primit cu ură
să vă-ndrumeze spre mai bine -
spre-acel frumos întrezărit
în armoniile eterne
dintr-un sfârşit
și-un infinit,
pe cei ce v-au adus lumina,
pe cei ce i-aţi primit cu ură
și i-aţi gonit cu pietre -
pietre ce s-or preface-n piedestale
în clipa când vă va cuprinde beţia altor ideale!...
De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -
din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
eu vin din lumea-n care
nu-i ceru-albastru,
și copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
din lumea ultimului cântec,
purtat pe-a berzelor aripă
din ţărm în ţărm,
din ţară-n ţară,
din om în om,
din gură-n gură, -
din lumea celor patru vânturi
și patru puncte cardinale!...
Deschideţi poarta dar,
și-n cale
ieșiți-mi toţi cu foi de laur,
iar voi, ce măsuraţi cu versul gândurile ce n-au măsură,
veniți în jurul meu degrabă,
și-n cântul lirelor de aur,
porniți cu mine împreună
spre lumea-n care nu-s castele cu punţi
și şanţuri feodale,
nici ruginite porţi de-aramă, la care bat cei noi sosiţi...
veniți cu toţii cât mai e vreme,
și mai puteţi cânta -
veniți!...
Veniţi, să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
și--n versuri fantasmagoria şi vraja noilor magii!
Iar cânturile voastre -
cânturi cu care azi cerşiţi o pâine -
să le-ncunun cu strălucire aureolelor de mâine!...
dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era prin anul una mie şi nouă sute opt - îmi pare.
pietre ce s-or preface-n piedestale
în clipa când vă va cuprinde beţia altor ideale!...
De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -
din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
eu vin din lumea-n care
nu-i ceru-albastru,
și copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
din lumea ultimului cântec,
purtat pe-a berzelor aripă
din ţărm în ţărm,
din ţară-n ţară,
din om în om,
din gură-n gură, -
din lumea celor patru vânturi
și patru puncte cardinale!...
Deschideţi poarta dar,
și-n cale
ieșiți-mi toţi cu foi de laur,
iar voi, ce măsuraţi cu versul gândurile ce n-au măsură,
veniți în jurul meu degrabă,
și-n cântul lirelor de aur,
porniți cu mine împreună
spre lumea-n care nu-s castele cu punţi
și şanţuri feodale,
nici ruginite porţi de-aramă, la care bat cei noi sosiţi...
veniți cu toţii cât mai e vreme,
și mai puteţi cânta -
veniți!...
Veniţi, să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
și--n versuri fantasmagoria şi vraja noilor magii!
Iar cânturile voastre -
cânturi cu care azi cerşiţi o pâine -
să le-ncunun cu strălucire aureolelor de mâine!...
dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era prin anul una mie şi nouă sute opt - îmi pare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează