M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Şi mi-a deschis o ladă plină
Cu aur... aur... aur...
Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: „Arată-mi mie
Şi tu, acum, dacă se poate,
Atâta bogăţie!”
Atuncea, ca să-mi sting în suflet
Sarcasmul şi amarul,
Şi să-i arăt că de cât mine
E mai sărac avarul;
L-am dus grăbit spre locuinţa,
Spre raiul dragei mele,
Şi-am zis avarului: „Priveşte
Furiş printre perdele!”
El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Şi-n jurul ei plutea un farmec
De linişte nespusă...
Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, - Avarul
Spre lada lui cu aur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează