Face pași mari spre o lizieră interioară
unde șoapte de salcâm îi aruncă în păr
ultimele reflexe de soare marin - levitează
prin apele freatice ale unui surâs lunar.
Mă cuprinde într-o largă privire indulgentă
laolaltă cu florile, cărțile și agrafele de pe masă
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat din glande ce-i înfloresc sub piele.
Și care o fac de tot intangibilă parcă înfășurată
într-o lumină interioară șiroind de jur împrejurul ei
diminețile îi sunt irigate de o muzică vegetală
gesturi de umbră mângâie conture numai de ea știute.
Și amintirile ei aleargă spre viitor
cu o forță ce scutură din rădăcini imposibilul
fericirea ei epidermică vindecă între noi
indiferența acestei zile, urâtul, resentimentele.
Iar eu o pândesc pe la toate ușile
și absorb din hainele ei nou miros
și stau în calea mâinilor ei să culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie săracă
imensă milă.
Iar acum se îndepărtează în lungul țărmului
mă preling de sub tălpile ei ca refluxul
flacără a secretului
metamorfoză
femeia mea
îndrăgostită dar nu de mine...
(Pictură de John William Waterhouse)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează