Anemone mii - Florin Piersic

Plouă peste amintiri; e frig si mă gândesc la tine.
Visurile mele fiind duminicile întâlnirilor
trăite de noi, cândva...
Nu pot să uit prima lacrimă din ochii tăi,
Cât și prima ploaie căzută pe acoperișul căsuței noastre din munți, acum părăsită.

Cu tine-n gând, mă reazăm de vânt și visez la zilele când erai pe pământ numai tu...
Și-ncep sa te chem, dar tu nu m-auzi, nici atuncea când plâng, și plâng.
Dacă vei reveni, te voi reinventa strecurându-mă-n vise construite cândva.
Și ochii tăi verzi de smarald pe care îi adoram, îi vreau înapoi în lumea de vis în care noi doi
trăiam.

Dacă vei reveni, te voi primi cu anemone, mii...
Și-alături de noi vor dansa viața și fericirea în doi.
Acuma știu, sigur că știu, că tu vei reveni și vom fi iar, ca și atunci, îndrăgostiți. Să știi...
Noaptea asta nu mai are mult ca să devină mâine,
Iar ziua care așteaptă afară te va întâmpina ca în acele mici dimineți ale noastre, acoperindu-ți pielea, pielea ta albă cu aur și lumină...

Cu tine-n gând, mă reazăm de vânt și visez la zilele când erai pe pământ numai tu...
Și-ncep să te chem, dar tu nu m-auzi, nici atuncea când plâng, și plâng.
Dacă vei reveni, te voi reinventa strecurandu-mă-n vise construite cândva.
Și ochii tăi verzi de smarald pe care îi adoram, îi vreau înapoi în lumea de vis în care noi doi
trăiam.
Dacă vei reveni, te voi primi cu anemone, mii...
Și-alături de noi vor dansa viața și fericirea în doi.
Acuma știu, sigur că știu, că tu vei reveni și vom fi iar, ca și atunci, îndrăgostiți. Să știi...
Dacă vei reveni, și viața ar dansa pentru noi...
Da, viața, viața...
Da...