S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
mizgălesc o formă nouă
pentru vechea mea durere.
Tu tiptil vii pe la spate,
nici te simt, de lin ce-aluneci,
cu mâini moi şi parfumate
dulce ochii mi-i întuneci.
A ţinut o clipă doară
și în veci n-o să mai vie...
unde eşti, sfântă comoară
de noroc şi poezie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează